Psihopedagog
Tip job: postul poate fi part-time sau full-time (6h/zi sau 8h/zi)
Oraș: Municipiul Iaşi, județul Iași

Căutăm coleg(ă) cu atitudine pozitiv(ă), organizat(ă) şi empatic(ă), care să se integreze în echipa centrului de recuperare pentru copii cu dizabilităţi. Vei găsi un mediu de lucru dinamic şi colaborativ, în care preţuim diversitatea, inovaţia şi responsabilitatea. Vino în echipa Bethany să construim împreună un viitor în care copiii cu dizabilități să facă parte în mod real din comunitate.

Trimite o scurtă Scrisoare de intenție și CV-ul tău, până în data de 16 ianuarie 2023, la adresa geanina.hujei@bethany.ro.

Doar persoanele care îndeplinesc cerințele menționate și sunt selectate vor fi contactate pentru programarea la interviu. Informații suplimentare pot fi oferite la numărul de telefon 0729 033 376.
Vă rugăm menţionaţi în subiectul mesajului: PSIHOPEDAGOG

Aplicând pentru această poziţie sunteţi de acord ca datele transmise să fie procesate în vederea realizării selecţiei.


Job description

Mare parte din timpul tău te vei ocupa cu planificarea, organizarea și implementarea activităților de terapie/recuperare pentru copiii cu dizabilități. Vei lucra într-o echipă multidisciplinară, serioasă şi pasionată.

Ce presupune job-ul? 

În funcție de experiența ta, deja o parte dintre activităţi probabil știi să le faci, iar pentru cele pe care nu le cunoşti încă, nu-ți face probleme, deoarece avem colegi experimentați care te vor ajuta și te vor ghida.

  • Planificarea, organizarea și desfășurarea evaluărilor psihologice a copiilor cu dizabilități, având ca obiective: determinarea potenţialului de învăţare a acestora, identificarea cerinţelor emoţionale ale copiilor și a şanselor de integrare socială și şcolară a acestora;
  • Realizarea Planurilor individuale de intervenție prin stabilirea obiectivelor terapeutice şi a activităților în vederea realizării acestora;
  • Realizarea și planificarea intervenţiilor specifice pentru copiii cu dizabilități în aria psihopedagogiei speciale în condiții de psihopatologie (ex. logopedie, terapie comportamentală, stimulare cognitiv-comportamentală);
  • Implementarea instrumentelor de lucru;
  • Planificarea, organizarea și desfășurarea sesiunilor de terapie individuală și de grup;
  • Informarea familiilor beneficiarilor cu privire la participarea la activitățile recomandate a se desfășura în familie;
  • Monitorizarea progresului beneficiarilor;
  • Participarea la pregătirea materialelor de prezentare și promovare a programului;
  • Organizarea evenimentelor speciale anuale ale fundaţiei (1 Iunie, 3 Decembrie), precum şi a altor evenimente punctuale;
  • Respectarea regulamentelor și procedurilor interne stabilite;
  • Alte sarcini care reies din activitățile organizației.
Poți fi parte din echipa noastră dacă:
  • Eşti absolvent(ă) de studii superioare de specialitate (psihologie/psihopedagogie specială);
  • De cel puţin 1 an de zile lucrezi cu copii cu dizabilități;
  • Eşti orientat(ă) spre acțiune – privești eșecul ca fiind drumul spre succes;
  • Prezinți flexibilitate și adaptabilitate la diverse activități și contexte de lucru;
  • Ești responsabil(ă) – trebuie să ştim că ne putem baza pe tine că îți îndeplinești sarcinile și respecți termenele;
  • Prezinți capacitate de analiză, sinteză, planificare și raportare – identifici elementele importante, formulezi soluții;
  • Eşti creativ(ă) și inovativ(ă) – poți adapta activitățile și tehnicile de intervenție în lucrul cu copiii cu dizabilități;
  • Ești familiar(ă) cu interacţiunea cu copiii cu dizabilităţi și familiile lor, ești empatic(ă), răbdător(oare) și vesel(ă);
  • Ești atent(ă) la dinamica echipei – ești interasat(ă) să menții o atmosferă motivată, pozitivă și productivă în cadrul echipei;
  • La rȃndul tău, ești motivat(ă), proactiv(ă) și indepenedent(ă).
Ce îți oferim noi:
  • Oportunităţi de dezvoltare personală şi profesională;
  • Sedinţe lunare individuale cu managerul programului şi de echipă – pentru că suntem orientaţi spre beneficiari şi specialiştii din echipă, spre identificare de soluţii pentru că ne pasă de oameni şi conştientizăm importanţa feedback-ului;
  • Interacţiune cu colegi pasionaţi de ceea ce fac, alături de care te poţi dezvolta continuu;
  • Program flexibil – oricȃnd ai nevoie de timp liber, poţi să îţi iei, dar trebuie să te asiguri că nu încurci beneficiarii şi echipa;
  • Creştere progresivă a salariului – salariul tău va creşte în funcţie de rezultate şi plusvaloarea pe care o aduci în fundaţie.
Ce așteaptă colegii tăi de la tine:
  • Să fii responsabil(ă) și să se poată baza pe tine;
  • Să înveţi în permanenţă și să îti dorești să performezi;
  • Să asculţi și să comunici clar;
  • Să fii inovativ(ă) și să aduci îmbunătățiri procesului tău de muncă și programului;
  • Să ai o atitudine pro-activă, să le placă să colaboreze cu tine;
  • Să ceri ajutor atunci cȃnd ai nevoie și să oferi atunci cȃnd ți se cere;
  • Să respecți promisiunile și deadline-urile.

 

Descrierea programului

Fundația Serviciilor Sociale Bethany Iași susține copiii cu dizabilități și tinerii în dificultate, oferindu-le sprijin terapeutic, psihologic și material. În ultimii 10 ani, am lucrat cu peste 250 de copii cu dizabilități neuro-psihice din regiunea Moldovei, diagnosticați cu Sindrom Down, întârziere mintală, autism sau ADHD. Ne desfășurăm actitivatea în două centre, la Iași și Târgu Frumos, în care specialișții Fundației Bethany au oferit gratuit peste 13.000 de ședințe de terapie.

Prin intermediul acţiunilor, proiectelor şi campaniilor derulate de-a lungul anilor, am dobȃndit cunoaşterea nevoilor şi realităţilor existente în comunităţile din regiunea Nord-Est şi am realizat acţiuni de creştere a capacităţii comunităţilor de a răspunde nevoilor grupurilor ţintă vulnerabile.

Reperele esenţiale în influenţarea culturii şi comportamentului la nivelul comunităţii sunt date de:

  • creșterea gradului de responsabilitate a persoanelor cu dizabilităţi în a acţiona pentru obţinerea drepturilor și a participa la luarea deciziilor;
  • consolidarea parteneriatului instituţional;
  • creșterea gradului de conştientizare la nivelul comunităţii a problemelor cu care se confruntă persoanele cu dizabilităţi și familiile acestora;
  • creșterea nivelului de participare publică a persoanelor vulnerabile;
  • accesibilizarea accesului la informaţii, drepturi şi beneficii.