Lansăm proiectul „YOUTH CAFE – Spațiu creativ de suport și oportunități pentru tineri din Municipiul Iași”, co-finanțat de Consiliul Local Iași, derulat în perioada august – octombrie 2023, prin intermediul căruia 40 de tineri din liceele din Iași vor beneficia de un program complex de dezvoltare personală și profesională

Studiile arată că, din punct de vedere psihologic, tinerii din grupa de vârstă 15 – 18 ani se confruntă cu o problematică aparte. Fiind la început de drum, majoritatea tinerilor din acest interval de vârstă resimt stări de incertitudine cu privire la viitorul lor sau au lacune în ceea ce privește cunoașterea propriei persoane și a propriului caracter. Studiul despre tinerii din România 2018/2019 realizat de Gabriel Bădescu&Co arată că aceștia se angajează la locuri de muncă care nu corespund cu pregătirea lor. Astfel, doar 31% din tineri lucrează în domeniul în care s-au pregătit, în timp ce 36,6% din tinerii români nu lucrează în concordanță cu domeniul în care și-au făcut studiile. 

Proiectul „YOUTH CAFE – Spațiu creativ de suport și oportunități pentru tineri din Municipiul Iași” vine în ajutorul tinerilor din programele noastre educaționale și propune utilizarea de noi metode creative de învățare, adaptate la particularitățile și nevoile fiecărui participant. Proiectul a fost conceput din dorința de a sprijini tinerii în a-și continua studiile preuniversitare, oferindu-le contextul de a se dezvolta și de a-și descoperi interesele pentru a face alegeri cât mai potrivite privind cariera. 

Prin intermediul proiectului „YOUTH CAFE – Spațiu creativ de suport și oportunități pentru tineri din Municipiul Iași”, 40 de tineri cu vârste cuprinse între 15 și 18 ani, înscriși la licee din Municipiul Iași, vor beneficia de ateliere de învățare și dezvoltare în acord cu interesele lor, care le vor oferi ocazia de a interacționa cu reprezentanți ai comunității locale, profesioniști din diferite domenii de interes – tehnologie, antreprenoriat, artă, design, sport, implicare socială și civică, industrii creative ș.a.  

Printre activitățile principale ale proiectului se numără etapa de selecție a tinerilor, care va colecta datele necesare legate de tinerii interesați să participe în proiect, dar și activitățile de screening prin care se vor identifica nevoile și ariile de interes ale fiecărui tânăr în parte, pentru ca mai apoi să fie direcționat către ateliere de învățare relevante. Organizate cu o frecvență de două ori pe lună, atelierele reprezintă o activitate de bază a proiectului care urmărește dezvoltarea personală a tinerilor, dar și creșterea gradului de motivație, încredere și angajament pe care îl au aceștia în comunitatea locală. Toate activitățile se vor desfășura la sediul nostru, într-un mediu non-formal, ce îi va încuraja pe tineri să se deschidă în conversațiile cu mentorii, cu echipa proiectului si cu ceilalți participanți. 

Tabăra de vară prevăzută în cadrul proiectului va viza creșterea capacității tinerilor de a identifica nevoi din comunitate și de a găsi soluțiile potrivite acestora. „Youth Camp” va fi concepută sub formatul unei tabere de zi, pe parcursul a cinci zile, fiind un spațiu educațional dinamic și aplicat ce îi va îndemna pe tinerii participanți de a se exprima în public și de a-și face vocea și ideile auzite prin intermediul unui proiect de voluntariat pe care îl vor concepe în zilele de tabără și ulterior îl vor pune în practică.  

Cu ajutorul tuturor acestor activități, tinerii de liceu incluși în proiect își vor putea proiecta mai ușor direcțiile profesionale de viitor, utilizând informații practice, aplicate, venite din partea specialiștilor din domenii diverse de activitate. 

*** 

Proiectul „YOUTH CAFE – Spațiu creativ de suport și oportunități pentru tineri din Municipiul Iași” este derulat de Fundația Serviciilor Sociale Bethany și beneficiază de o co-finanțare de la Consiliul Local Iași în valoare de 60.030 lei.