Pe 14 mai 2026, la Hotel Unirea din Iași, peste 100 de specialiști din educație, sănătate mintală, protecția copilului, mediul academic și sectorul ONG s-au adunat la Conferința Regională EMBRACE pentru a vorbi despre unul dintre subiectele care nu mai poate fi amânat: bunăstarea emoțională a copiilor din România.
Au luat cuvântul decidenți, cercetători, psihologi, profesori, lideri de organizații și, poate cel mai important, tineri. Ceea ce a ieșit din această zi nu a fost un simplu eveniment. A fost un tablou clar al unei crize sistemice și, în același timp, al unor soluții care există deja și care așteaptă să fie recunoscute și scalate.
Ce știm deja și de ce nu e suficient
Datele prezentate de UNICEF România, colectate dintr-un studiu cu peste 1.800 de elevi și 100 de cadre didactice, sunt îngrijorătoare:
- 1 din 4 elevi este în risc de a suferi de o problemă de sănătate mintală.
- O treime dintre copii raportează îngrijorări frecvente și anxietate.
- 1 din 4 elevi are gânduri sau comportamente de autovătămare.
- Un copil petrece în medie 4 ore online zilnic și 7 ore în weekend, față de 1–2 ore recomandate.
- Riscul la probleme de sănătate mintală este ridicat față de media europeană.
La acestea se adaugă efectele post-pandemice: depresia, izolarea socială și utilizarea excesivă a tehnologiei s-au intensificat semnificativ după COVID-19, atât în rândul elevilor, cât și al părinților. România are legi și inițiative valoroase dar, așa cum a subliniat deputata Corina Atanasiu, îi lipsește strategia și capacitatea instituțională de a transforma datele în soluții reale. Avem peste 544 de legi privind accesul la informație publică, cercetările colectează date, dar nu există o strategie care să transforme aceste date în acțiune.
Ce poate face școala și unde se oprește
Cadrele didactice rămân prima linie de observare a stării emoționale a elevilor. Potrivit datelor OECD, 81% dintre profesori spun că pot sprijini dezvoltarea emoțională a elevilor, mai mult decât media de 73% a populației școlare. Și totuși, 87% recunosc că le lipsesc competențele emoționale proprii.
„Profesorii nu pot deveni psihoterapeuți. Ei trebuie să învețe să observe fără să eticheteze, să asculte fără să minimalizeze și să creeze siguranță.” – Roxana Mihai, Psiholog, Fundația Serviciilor Sociale Bethany
„Profesorii trebuie să aibă o alfabetizare emoțională pentru ei înșiși – nu pot da copilului ceea ce nu au.” – notă din panel
Ce poate face școala:
- Profesorul poate folosi instrumente simple – termometrul emoțiilor, roata abilităților – pentru a observa și a referi, nu pentru a trata.
- Consilierul școlar poate deveni facilitatorul relației dintre școală, copil și familie.
- Directorul poate da tonul culturii organizaționale și poate integra abordarea socio-emoțională sistemic, nu ca program separat.
Unde sistemul cedează:
- CJRAE Iași operează cu 135 de consilieri școlari și 84 de logopezi, cu mult sub nevoile reale.
- Nu există o politică națională anti-bullying: cazurile intră în comisii de disciplină, nu în protocoale de intervenție.
- Traseul de referire este rupt: profesorul observă, anunță cazul, se face o recomandare dar nu există întotdeauna cineva către care să referi.
- Terapiile sunt costisitoare și inaccesibile financiar pentru multe familii.
Un model local care funcționează
Doamna Petronela Petrea, directorul Liceului ”Profesor Mihai Dumitriu” din Valea Lupului, județul Iași, a prezentat un exemplu concret de ecosistem școlar care funcționează: psihologul a mers el însuși către clase și către părinți, nu invers. A lucrat împreună cu aceștia în activitățile școlare. Rezultatul: părinții au început să vină activ în școală. Lecția acestui model este simplă și esențială: învățarea nu se poate construi fără un mediu școlar sigur.
Ce fac organizațiile acolo unde sistemul nu ajunge
Un fir comun al conferinței a fost recunoașterea rolului esențial al organizațiilor neguvernamentale în acoperirea golurilor sistemice. ONG-urile sunt prezente acolo unde sistemul nu ajunge: la copiii cei mai vulnerabili, în școlile cu resurse reduse, în relația cu familia.
Coaliția pentru Educație a creat spații sigure pentru elevi în 8 județe, lucrând cu peste 300 de adolescenți și sprijinind profesorii să devină facilitatori ai relației emoționale cu elevii.
Asociația pentru Valori în Educație (AVE) atrage atenția că un adult din 2035 va trebui să colaboreze, să empatizeze și să gestioneze conflicte într-un context ambiguu. Aceste competențe nu se formează de la sine; cultura școlară trebuie să le construiască activ.
Asociația Narada lucrează de 6 ani cu 28 de școli, cu programe de 6-8 luni care pornesc de la nevoile reale identificate împreună cu elevii. Un principiu central al modelului lor: a cere ajutor este un act de curaj, nu de slăbiciune.
Fundația Serviciilor Sociale Bethany a fost prezentă în panelul tinerilor prin psihologul Roxana Mihai și prin Alexandra Huțanu, studentă UMF și beneficiară a programului START – un program de sprijin integrat, emoțional, educațional și vocațional, pentru tineri din medii vulnerabile. „Dacă acasă nu găsesc un spațiu de împărtășire, atunci școala este singura care ne rămâne.” – Roxana Mihai, Fundația Serviciilor Sociale Bethany
Terre des Hommes derulează proiectul CARING, centrat pe prevenirea violenței în școli, cu formare pentru directori și profesori și întâlniri directe cu părinții. Concluzia lor: violența și bunăstarea sunt strâns legate.
Adservio a creat o platformă digitală prin care pot fi sesizate cazuri de bullying, violență și consum de droguri, în parteneriat cu DGASPC, ANES și Poliția Română.
Ce au spus tinerii
Panelul tinerilor a adus unele dintre cele mai directe și mai clare mesaje ale conferinței:
- Școala să fie mai maleabilă, să se adapteze nevoilor elevilor, nu invers.
- Să nu fim doar auziți, ci și ascultați cu adevărat.
- Profesorii să fie deschiși și să fie modele, nu doar transmițători de materie.
- Adulții să ne fie parteneri.
- Un echilibru real între academic și dezvoltarea personală: școala nu este doar despre note.
- Să ne simțim în siguranță în fața colegilor și a profesorilor. Să nu fim judecați.
„Un adult cu adevărat implicat poate vedea unicitatea din noi.” – Teodora, elevă
„Copiii nu vor să simtă că adulții (profesori, părinți) sunt o sursă de frică și judecată, ci vor să îi simtă ca aliați, ca oameni de partea lor.” – vocea tinerilor, panel final
Familia – primul mediu, adesea cel mai fragil
Învățarea nu se poate construi fără un mediu sigur – iar primul mediu este familia. Conferința a subliniat că părinții au nevoie de sprijin la fel de mult ca și copiii:
- Burnout-ul părinților este vizibil inclusiv în mediul rural – un fenomen încă prea puțin abordat în politicile publice.
- Maturizarea precoce a copilului este o realitate îngrijorătoare: părinții pun pe umerii copilului propriile griji.
- Frica de consecințe – ce va afla mama, ce se va întâmpla la școală – este principalul motiv pentru care copiii nu cer ajutor adulților.
- Legea prevede că un copil de peste 16 ani poate accesa servicii fără acordul părinților – un pas important, dar insuficient cunoscut.
Ce ne spun modelele internaționale
Conferința a prezentat două modele de referință din care România poate învăța:
Whole School Approach – modelul britanic și norvegian – tratează starea de bine a elevilor ca responsabilitate a întregii comunități școlare, nu doar a consilierului. În Marea Britanie, echipele de sănătate mintală acoperă deja 60% din populația școlară, cu o țintă de 100%. Dialogul funcțional între Ministerul Sănătății și Ministerul Educației a fost menționat ca model de urmat și pentru România.
UNICEF a realizat o mapare a politicilor europene în domeniu, cu concluzia că bunele practici din alte țări pot și trebuie adaptate și implementate în România.
Bunăstarea emoțională a copiilor, de la date la acțiune sistemică
Dincolo de cifre, conferința a evidențiat trei fracturi sistemice majore:
1. Lipsa unei strategii naționale integrate. România are legi, date și inițiative valoroase, dar ele funcționează în paralel, fără o arhitectură comună. Nu există un cadru care să conecteze școala, familia, sistemul de sănătate și comunitatea, cu roluri clare și protocoale de colaborare între toți actorii. Caracterul reactiv al politicilor publice sistemul intervine după ce criza apare, nu înaintea ei a fost semnalat ca problemă structurală de fond.
2. Cadrele didactice sunt prima linie, dar nu sunt pregătite pentru acest rol. 87% dintre profesori recunosc că le lipsesc competențele socio-emoționale necesare. Formarea inițială nu include educația emoțională, formarea continuă prin CCD este inegală și insuficientă, iar profesorii sunt lăsați singuri să gestioneze situații complexe fără echipe de sprijin, instrumente practice sau grupuri de suport între colegi.
3. Cultura școlară nu susține bunăstarea emoțională. Siguranța emoțională a copilului nu este tratată ca o condiție a învățării, ci ca un element secundar. Atât timp cât cultura organizațională a școlii rămâne centrată exclusiv pe performanța academică, orice intervenție punctuală riscă să rămână fără efect.
Direcții de acțiune
Participanții la conferința EMBRACE au agreat următoarele direcții prioritare de schimbare sistemică:
1. O strategie națională integrată de bunăstare emoțională a copilului, construită prin dialog funcțional între Ministerul Educației, Ministerul Sănătății, autoritățile locale și societatea civilă, cu protocoale clare de colaborare și responsabilități asumate de fiecare actor – școală, familie, comunitate, sistem de sănătate.
2. Formare inițială și continuă obligatorie a cadrelor didactice în competențe socio-emoționale, însoțită de echipe de sprijin la nivelul școlii și de grupuri de suport între colegi.
3. Construirea unei culturi școlare care pune copilul înaintea notei, în care siguranța emoțională este condiție de bază a învățării, nu bonus. Aceasta presupune un program de transformare a culturii organizaționale a școlii, susținut la nivelul conducerii.
4. Sprijin real pentru părinți, prin programe de alfabetizare emoțională și grupuri de suport la nivel comunitar. Un copil nu poate fi bine dacă familia din jurul lui este copleșită.
5. Servicii de sănătate mintală accesibile oricărui copil, în comunitatea în care trăiește – centre comunitare integrate, servicii mobile pentru mediul rural și un program național de screening emoțional, care să elimine dependența de resursele financiare ale familiei sau de județul de reședință.
6. Recunoașterea și finanțarea stabilă a programelor ONG care completează și suplinesc oferta sistemului public, nu proiect cu proiect, ci ca parte a infrastructurii de bunăstare a copilului.
Fragmentarea nu mai este o opțiune. EMBRACE a arătat că experiențele, practicile și soluțiile există – ce lipsește este cadrul comun care să le conecteze.
Resursele dezvoltate în cadrul proiectului EMBRACE sunt disponibile pe website-ul proiectului. Fotografiile de la conferința EMBRACE pot fi accesate aici: album 1 și album 2.
Conferința Regională EMBRACE a fost organizată în cadrul proiectului EMBRACE, implementat de un consorțiu de parteneri: Fundația Serviciilor Sociale Bethany, Fundația de Sprijin Comunitar Bacău (FSC), Asociația „Bună Ziua, Copii din România”, FONPC – Federația Organizațiilor Neguvernamentale pentru Copil și Evolutionary Archetypes SL.
Finanțat de Uniunea Europeană. Punctele de vedere și opiniile exprimate aparțin exclusiv autorului (autorilor) și nu reflectă neapărat cele ale Uniunii Europene sau ale Agenției Executive pentru Educație și Cultură (EACEA). Nici Uniunea Europeană și nici autoritatea finanțatoare nu pot fi considerate responsabile pentru acestea.