De peste 20 de ani, Fundația Serviciilor Sociale Bethany scrie povești despre copii și oamenii care aduc zâmbete pe chipurile lor prin fapte bune.
Fundația Serviciilor Sociale Bethany susține copiii și tinerii aflați în dificultate, oferindu-le sprijin terapeutic, psihologic și material.
Ne îndreptăm mereu atenția spre familiile care și-au pierdut din echilibru din cauza unei probleme financiare, medicale sau de înțelegere şi lucrăm pentru a găsi soluții împreună.
Credem în dreptul fiecărui copil şi tânăr de a visa să devină orice își dorește în viață. Ajutăm oamenii să descopere ceea ce este mai de preț în ei și în cei din jurul lor, dincolo de prejudecăți și sentimente de neputință.
Birou Zonal Iași
Birou Zonal Timișoara
Ce spun partenerii noștri
Împreună suntem o voce mai puternică
Pentru ca drepturile celor pe care îi reprezentăm să fie cât mai bine respectate, Fundația Bethany Iași a aderat la alte asociații și federații, precum:

VOLUM – Federația Organizațiilor care Sprijină Dezvoltarea Voluntariatului în România. Fundaţia Bethany asigură mandatul de Președinte în perioada 2014-2016.

Comisia ONG – Consiliul de Dezvoltare Economică și Socială a Județului Iași, Fundația Bethany asigură mandatul de Președinte în perioada 2014-2016.

Federația Organizațiilor Neguvernamentale pentru Servicii Sociale. Fundația Bethany asigură mandatul de Vicepreședinte în perioada 2015-2017.

Federația Organizațiilor Neguvernamentale pentru Copil – FONPC. Fundația Bethany este membru permanent.