Am crescut într-o generație și într-o societate în care sentimentele unui copil nu contau. Mai mult, ele erau luate în râs atunci când un copil încerca să și le exprime, indiferent că vorbim de părinți, bunici, profesori, prieteni.

Ni s-a întipărit în minte că nu este bine să ne arătăm emoțiile, pentru a nu fi vulnerabili. Ne-am obișnuit să presupunem, în loc să spunem exact ce gândim sau ce simțim. Am crescut cu frustrări, cu stimă de sine scăzută, cu o lipsă totală de încredere în noi și fără pic de înțelegere a importanței conexiunii umane, atât cu noi înșine, cât și cu ceilalți.

Am trăit și eu cu toate aceste „grozăvii” până când am rămas însărcinată. Atunci, lumea mea s-a schimbat complet, nu doar pentru că am simțit minunea de a avea un copil, ci pentru că am început să mă înțeleg pe mine, să înțeleg natura umană. Am citit enorm de multe cărți, am participat la toate evenimentele posibile, m-am abonat la toate site-urile de specialitate, am stat de vorbă cu specialiști și cu psihologi.
Când am ajuns prima dată la psihoterapeut, pentru o ședință de consiliere, am pus în practică toate informațiile acumulate până atunci și am înțeles nu doar unde e „buba”, dar și ce trebuie să fac pentru ca Rebeca mea să nu ajungă în acel punct.

Am trecut printr-o depresie cruntă și printr-o perioadă în care simțeam doar confuzie, tristețe, izolare. Nu înțelegeam cine mai sunt și de ce nu reușesc să mă regăsesc. Asta până când am reușit să stau de vorbă cu cineva avizat, care m-a făcut să înțeleg că fericirea mi-o fac cu mâna mea, că cea mai importantă persoană din viața mea sunt eu și că, dacă eu nu sunt ok cu mine, nici ceilalți nu vor fi. Așa că am început să dau frâu liber sentimentelor și, mai ales, rezolvării problemelor mele.

Am înțeles nu doar că trebuie să îmi acord mai mult timp mie, dar și că trebuie să îi ofer Rebecăi mele sprijinul necesar pentru a fi un copil fericit, care să ajungă adultul împlinit de mâine.

Zilele trecute, într-una din discuțiile obișnuite cu personalul grădiniței, am fost lăudată pentru că Rebeca este unul dintre puținii copii care știu să își exprime sentimentele. A fost unul dintre principiile pe care i le-am împărtășit de mică și la care țin foarte mult: să nu îi fie teamă niciodată să își arate sentimentele și, mai ales, să nu îi fie niciodată rușine de ele. „Puternicia” aceea cu care am fost noi obișnuiți și care spunea că ești puternic dacă nu plângi trebuie eliminată din rădăcini! Din contră, ești puternic dacă ești în stare să vorbești deschis despre ce te frământă, dacă poți să plângi de față cu ceilalți și dacă îți accepți imperfecțiunile. De exemplu, să ceri o îmbrățișare, dacă o vrei, nu să aștepți cu temere ca celălalt să își dea seama ce simți! Să spui „Te iubesc!” ori de câte ori simți asta, fără pic de frică de respingere sau nesiguranță.

În fiecare zi, îmi învăț copilul să iubească, să se iubească și să se înconjoare de iubire. Sunt ferm convinsă că o viață în care ai inima plină de iubire și de bunătate este o viață încununată de succes. Pentru că succesul nu vine din cantitatea de bani sau de premii pe care le câștigi, ci din cât de OM reușești să fii și cât de plină de iubire e inima ta.

În fiecare zi, îi spun Rebecăi că am încredere în ea și o învăț să aibă și ea încredere în forțele proprii. Eu ajunsesem să trec de 30 de ani și încă să am incertitudini cu privire la deciziile pe care trebuia să le iau, fie ele și cele mai mărunte, pentru simplul motiv că nu aveam încredere în mine. Tocmai de aceea, îi explic copilului meu că poate să ia singură decizii și că trebuie să fie mândră de alegerile pe care le face. Mai mult, îi spun că sunt lângă ea ori de câte ori are nevoie de sprijinul meu, pentru că e absolut normal să ceri ajutorul atunci când ai nevoie, fără să îți fie rușine sau teamă să o faci!

Cred foarte mult în stima de sine a copilului meu, în propriile sale păreri, în alegerile pe care le face. Cred că fiecare copil se naște cu aripi și nu vreau ca nici un adult să i le taie. Cred că ar trebui să le arătăm copiilor respectul cuvenit, să îi ajutăm să aibă o stimă de sine crescută și să comunicăm deschis cu ei.

Succesul înseamnă combinația perfectă dintre dragostea pentru sine, prioritatea pentru sănătate și practicarea lucrurilor care îți aduc plăcere cu adevărat. Toți ne dorim copii de succes, dar puțini ne gândim la fericirea reală a copilului, la sentimentele lui sau la ceea ce înseamnă pentru el succes. Toți ne dorim copii fericiți, dar puțini înțeleg că fericirea noastră e diferită de fericirea lor. Toți ne dorim copii de succes, dar puțini sunt cei care îi ajută pe cei mici să aibă încredere în ei.

Articol semnat de Andreea Ignat, Blogger la www.blogdeparinti.info  pentru Luna Inimii.