Pandemia COVID-19 a readus în atenția publicului larg o problemă majoră cu care se confruntă mai bine de 50% din populația României – precaritatea igienei și a cunoștințelor privind educația pentru sănătate.
În mediul rural, aceste probleme sunt accentuate de condițiile precare ale locuitorilor acestei zone, aspecte care contribuie în mod decisiv la amploarea bolilor cu transmitere virală și a bolilor infecțioase în randul copiilor și adulților. O mare parte din copiii din mediul rural nu au utilizat niciodată o baie dotată, iar mulți dintre ei folosesc încă mijloace rudimentare pentru igiena mâinilor și a corpului. O igienă inadecvată crește riscul de îmbolnăviri, dar duce și la o calitate scăzută a vieții copiilor.
Ca răspuns la aceste nevoi, pe durata a șase luni de zile, proiectul #iCARE – program de educație comunitară pentru sănătatea copiilor și familiilor din medii vulnerabile, derulat alături de Teatru Fix, a ajuns la peste 1300 de copii, părinți și lideri comunitari din 20 de localități preponderent rurale. Aceștia au participat la activități practice, bazate pe experiență și învățare, pentru a dezvolta comportamente sănătoase și pentru a crește nivelul de implicare în probleme care privesc sănătatea comunitară și a populației de mediul rural, cu precădere copii.
Caravana MicroDUȘ, microutilitara dotată cu cabine de duș și chiuvetă, a străbătut în lunile de vară 19 sate din județele Iași, Vaslui și Botoșani și zona limitrofă a orașului Targu Frumos, aducând laolaltă copii, părinți, lideri comunitari, personal sanitar și cadre didactice pentru a conștientiza populația vulnerabilă despre igienă, sănătate și rolul acestora în viața copiilor. 832 de copii au pășit timizi în Caravană și 332 de părinți ai acestora au participat la ateliere despre igienă și grija față de copii. Metoda Teatru Forum utilizată de echipa de actori de la Teatru Fix a condus la un proces de învățare mai rapid de către copii a unor reguli de igienă de bază, dar, totodată, le-a adus acestora și momente vesele. Copiii au plecat spre casă cu un kit de igienă complet – format de prosop de baie, șlapi de baie, detergent, săpun, pastă de dinți, periuță, și o parte dintre ei cu dușuri solare portabile.
Școala de Vară, cu module de învățare despre sănătate, dar și cu rol de remediere a problemelor din educația copiilor din mediul rural, afectată de pandemie, a avut loc în patru sate și în orașul Targu Frumos. 145 de copii de nivel primar au participat în mod constant la această Școală, în lunile iulie, august și septembrie 2021.
Proiectul s-a adresat, de asemenea, grupurilor de lideri comunitari cu rol de educare a populației, dar și cu rol decizional. Atelierele „Educație pentru sănătate în comunitate – un pas mai aproape de sănătatea individuală”, derulate de un specialist în sănătate publică, au pus pe agenda comunității probleme legate de sănătatea comunitară. 50 de lideri comunitari din cinci comune au participat la dezbateri în urma cărora au identificat soluții care pot crește calitatea vieții copiilor vulnerabili din mediul rural.
Participarea copiilor a fost un alt mod inedit de adresare a problemelor comunitare și de conștientizare a rolului important pe care o are vocea copiilor. 93 de copii din șase comune au dezvoltat inițiative proprii, bazate pe o metodologie pusă la dispoziție de echipa proiectului. Inițiativele au scos la suprafață probleme de sănătate publică văzute prin ochii copiilor. Ulterior, acestea au fost adresate liderilor comunitari, cu propuneri concrete de soluții pentru îmbunătățirea vieții locuitorilor din mediul rural. O parte din proiectele copiilor își vor continua cursul de implementare și după finalizarea proiectului #iCARE, fiind considerate modele relevante și utile pentru nevoile de învățare, educare și schimbare a copiilor și liderilor din comunitate.
*****
Sate în care au avut loc Caravana MicroDUȘ, Teatru Fix și atelierele cu părinții
Județul Iași: Liteni (comuna Belcești); Broșteni, Borșa, Vâlcelele (comuna Vlădeni); Movileni, Potângeni (comuna Movileni); Drăgușeni (comuna Drăgușeni); Iugani, Mircești (comuna Mircești); Sticlăria (comuna Scobinți); Rădeni (comuna Roșcani); Poieni (comuna Schitu Duca); Răducăneni (comuna Răducăneni); Șipote (comuna Șipote); Targu Frumos
Județul Vaslui: Coroiești (comuna Coroiești); Tristiana (comuna Grivița); Ruși, Lălești (comuna Puiești);
Județul Botoșani: Albești (comuna Albești)
Sate în care a avut loc Școala de Vară
Liteni, Borșa, Broșteni, Vâlcelele
Oraș: Targu Frumos
Sate în care au avut loc sesiunile cu liderii comunitari
Movileni, Schitu Duca, Sticlăria, Albești (Botoșani), Șipote
Sate în care au avut loc proiectele comunitare dezvoltate de copii:
Movileni, Schitu Duca, Sticlăria, Albești (Botoșani), Șipote, Drăgușeni
*****
Proiectul #iCARE – program de educație comunitară pentru sănătatea copiilor și familiilor din medii vulnerabile este derulat de Fundația Serviciilor Sociale Bethany în parteneriat cu Asociația Centrul Multimedia Teatru Fix, finanțat prin programul „În stare de bine”, susținut de Kaufland România și implementat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile. Conținutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a programului „În Stare de Bine”.
*****
Despre Programul În stare de bine
Programul În stare de bine este un program de finanțare ce oferă anual granturi nerambursabile în valoare totală de 1 milion de euro organizațiilor neguvernamentale din România. Programul este susținut de Kaufland România și implementat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile. Obiectivul programului este creșterea calității vieții locuitorilor din comunitățile rurale și urbane, prin sprijinirea inițiativelor care au un impact pozitiv în domeniile cultură, sport sau viaţă sănătoasă şi care se adresează cu prioritate grupurilor vulnerabile. Pentru mai informații, accesați www.instaredebine.ro.
Despre Kaufland România
Kaufland se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu peste 1.270 de magazine în 7 țări și o rețea de 126 de magazine în România. Asumarea responsabilității ecologice și sociale este un aspect esențial al politicii corporative Kaufland. Crezul companiei constă în ideea că lumea poate fi un loc mai bun prin implicarea fiecăruia, de aceea, în 2018, Kaufland a dezvoltat platforma „Implicarea face diferența”, sub umbrela căreia sunt comunicate toate acțiunile de responsabilitate socială. Cea mai mare parte a proiectelor CSR ale companiei sunt desfășurate în parteneriat cu asociații nonguvernamentale regionale sau naționale și urmăresc implementarea de programe sociale complexe ce se adresează unor grupuri mari de beneficiari. Pentru mai multe informații, vizitați www.kaufland.ro.
Despre Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile
Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile (FDSC) este o organizație neguvernamentală, independentă, înființată în anul 1994, la inițiativa Comisiei Europene. FDSC promovează o societate civilă puternică și sustenabilă, care contribuie la apărarea valorilor democratice, prin sprijinirea actorilor societății civile, mobilizarea de resurse, încurajarea unui mediu favorabil și întărirea cooperării cu celelalte sectoare. Pentru mai multe informații, accesați www.fdsc.ro.
Comentarii recente