După examenul de bacalaureat, Valentina, fost bursier START, a ales să muncească în acest an, timp în care și-a propus să strângă bănuții necesari pentru studii. Visul ei este să devină devină asistent medical și își dorește să finalizeze cu bine studiile în acest domeniu.

Am stat de vorbă și cu Valentina pentru a descoperi cum a fost pentru ea acest an, dar și care sunt planurile și visurile sale. Te invităm să îi descoperi și tu povestea!


 

Draga noastră Valentina, iată că a trecut un an de când ai absolvit clasa a XII-a și, implicit, Programul de Burse START. Povestește-ne puțin despre ce a însemnat pentru tine acest program! Cum te-a ajutat?

Știți cu ce m-a ajutat acest program? Și voi fi recunoscătoare toată viața! M-a ajutat foarte mult pentru că am reușit să absolv 12 clase, nu aveți idee cât de mult contează și cât de mult bine mi-ați făcut. Am învățat să fiu mai sigură pe mine, să am mai multă încredere în potențialul meu și, mai ales, să nu renunț la visul meu, să am o carieră, un serviciu bun.

După cum știi, unii dintre voi ați ales să vă continuați studiile și să mergeți mai departe la facultate, alții ați ales să amânați puțin momentul. Ați dat piept cu viața și ați ales să vă angajați în acest an, pentru a putea fi independenți financiar. Ce s-a întâmplat la tine în această perioadă?

Pentru mine acest an a fost mai dificil, a venit cu schimbări de planuri și multă incertitudine. Sincer vă spun, nu mă așteptat să intru în câmpul muncii și să fiu nevoită să muncesc atât de repede. Am rămas puțin în urmă cu planurile legate de facultate, dacă pot spune așa, dar doar pentru un an de zile, timp în care mi-am propus să strâng bănuții necesari pentru studii. Divorțul părinților, cheltuielile zilnice cu întreținerea fraților mei la școală, banii foarte puțini câștigați de mama din greu la lucrul cu ziua au fost factorii care m-au determinat să iau această decizie, dar nu îmi pare rău, mi-e bine.

Care a fost parcursul tău profesional și personal, prin ce schimbări ai trecut în ultimul an de zile?

Am trecut prin multe stări, sentimente, gânduri, dar și oportunități. Am început să muncesc, lucru care, recunosc, m-a luat foarte mult prin surprindere, m-a șocat, aș putea spune, pentru că acum câțiva ani, deși nu aveam deloc posibilități, nu mă gândeam că mă voi angaja imediat după liceu, să lucrez în schimburi, în ture de câte 12 ore.

Care sunt planurile tale de viitor, unde te vezi în viitor?

Eu mă văd asistentă medicală, sper să reușesc să finalizez cu bine studiile în acest domeniu. Iar dacă nu o fi pentru mine acest drum, să mă ajute Dumnezeu să practic o meserie care să mă umple de bucurie, de satisfacție, la care să fiu bună.

Ce i-ai transmite unui tânăr care abia intră în Programul de Burse START?

L-aș privi în ochi și i-aș spune că acest program este exact ce are nevoie. În primul rând învață cum poți să îți îndeplinești un vis, cum poți să fi mai sigur pe tine și cel mai important întâlnești oameni buni, calzi, lucru rar în zilele noastre. E foarte important să înveți să gestionezi emoțiile pe care le ai când întâlnești oameni sau situații noi, iar în acest program sunt exact persoanele cu care să vorbești deschis și care simți că sunt lângă tine.