Coordonator programe educaţionale

Tip job – full-time (8h/zi)

Oraş – Iaşi

Căutăm coleg(ă) cu experienţă în coordonare echipe şi activităţi de lucru cu copii şi tineri.

Cum eşti tu?

  • Ai studii superioare în domeniile: asistență socială, psihologie, sociologie, psihopedagogie, educație;
  • Ai experiență: minimum 2 ani în coordonare echipe, minimum 3 ani în activități de lucru cu copii și tineri, experiență în proiecte cu finanțare nerambursabilă constituie un avantaj;
  • Ai lucrat în ONG, sectoare sau domenii care au legătură cu educația și/sau socialul;
  • Ai convingerea că oamenii stau la baza oricărui proiect de succes şi încurajezi în echipă o cultură de colaborare, bazată pe feedback şi învăţare continuă;
  • Pui pasiune în ceea ce faci şi găseşti bucurie în faptul că, prin munca ta, contribui la o schimbare în bine în viaţa copiilor şi tinerilor;
  • Cunoști limba engleză (nivel B2);
  • Ai permis de conducere categoria B – în deplasările în comunităţile cu care lucrăm îţi punem maşină la dispoziţie.

Descrierea jobului

Ce vei face:

  • Coordonezi echipa de specialiști pentru a atinge obiectivele departamentului (asistent social, psiholog, etc.);
  • Te asiguri de buna implementare a proiectelor din departament, fiind responsabil/ă de atingerea rezultatelor și a obiectivelor propuse;
  • Planifici și organizezi resursele din departament pentru buna funcționare a acestuia;
  • Analizezi nevoile grupului țintă și dezvolţi structura de intervenție a programelor în funcție de aceste nevoi;
  • Dezvolţi alături de echipă strategii de lucru cu tinerii și copiii, astfel încât să producă rezultatele așteptate cu aceștia;
  • Contribui la atragerea de resurse necesare funcționării programelor din departament;
  • Evaluezi impactul programelor și asiguri comunicarea acestuia către donatori;
  • Te asiguri de comunicarea cu donatorii (individuali sau companii), de faptul că nevoile și interesele acestora sunt atinse prin oferirea de informații și contexte de învățare și relaționare cu organizația și beneficiarii;
  • Te asiguri că departamentul contribuie la atingerea obiectivelor strategice ale organizației.

Ce îţi oferim noi:

  • Oportunităţi de dezvoltare personală şi profesională;
  • Sedinţe lunare individuale şi de programe – pentru că suntem orientaţi spre beneficiari şi specialiştii din echipe, spre identificare de soluţii pentru că ne pasă de oameni şi conştientizăm importanţa feedback-ului;
  • Interacţiune cu colegi pasionaţi de ceea ce fac, alături de care te poţi dezvolta continuu;
  • Program flexibil – oricȃnd ai nevoie de timp liber, poţi să îţi iei, dar trebuie să te asiguri că nu încurci beneficiarii şi echipa;
  • Creştere progresivă a salariului – salariul tău va creşte în funcţie de rezultate şi plus valoarea pe care o aduci în fundaţie.

Dacă ai citit acest anunț, te entuziasmează ideea de a lucra cu noi și te potrivești cu descrierea de mai sus, trimite-ne un mail cu CV-ul tău si Scrisoare de motivație pȃnă în data de 28 aprilie 2023, la adresa beatrice.darie@bethany.ro. Scrisoarea de motivaţie trebuie să răspundă la 3 întrebări:

  • Care sunt motivele pentru care aplici?
  • De ce consideri că ești cel mai potrivit candidat?
  • Dacă ar fi să aduci o schimbare în sistemul de educație din România, care ar fi aceea? (Te rugăm să argumentezi).

Doar persoanele care îndeplinesc cerinţele menţionate şi sunt selectate vor fi contactate pentru programarea la interviu. Informaţii suplimentare pot fi oferite la numărul de telefon: 0742 208 223.

Vă rugăm menţionaţi în subiectul mesajului: COORDONATOR PROGRAME EDUCAŢIONALE

Aplicȃnd pentru această poziţie sunteţi de acord ca datele transmise să fie procesate în vederea realizării selecţiei.


Descrierea programelor educaţionale

De-a lungul activității noastre am cunoscut în școlile din sate, copii şi tineri muncitori și determinați să-și construiască un viitor.

Condițiile de studiu și situația financiară a familiilor îi împiedică însă de cele mai multe ori să absolve liceul și să-și construiască o carieră.

Ne-am dorit să schimbăm această situație în comunitățile în care activăm și să-i încurajăm pe tinerii din mediul rural să-și continue studiile, ca unică soluție spre un viitor mai bun.

  • Programul START – a luat naștere în anul 2014 și se definește prin două direcții majore de intervenție care constau în: burse educaţionale şi implementarea unui program structurat de formare de deprinderi & competenţe pentru o viaţă independent. Acest program este adresat tinerilor de liceu cu rezultate şcolare bune şi care se confruntă cu dificultăţi financiare.
  • Centrele educaţionale pentru copii din mediul rural, reprezintă programe zilnice de educație remedială, de tip „Școală după Școală”, în mijlocul comunității din care fac parte, cresc șansele de reușită școlară dar și încrederea, motivația și stima de sine a copilului. Programul este bazat pe nevoi de învățare reale și urgente ale copilului, este centrat pe lucrul individual cu acesta, din punct de vedere psihologic și educațional, dar și pe implicarea familiei pentru a înțelege și susține mai departe investiția în educația copilului.