În luna septembrie, lansam proiectul „Terapie la puterea a treia – cooperare pentru recuperarea copiilor cu dizabilități”, o inițiativă prin intermediul căreia ne-am propus să sprijinim în continuare copiii cu dizabilități din Municipiul Iași și pe părinții acestora. Proiectul, co-finanțat de Consiliul Local Iași și derulat în perioada septembrie – decembrie 2020, a pornit din dorința de a oferi servicii integrate de recuperare pentru copiii incluși în programele noastre.

Noutatea proiectului „Terapie la puterea a treia – cooperare pentru recuperarea copiilor cu dizabilități” a venit cu introducerea conceptului de triadă, prin care terapeuții noștri lucrează atât alături de copiii cu dizabilități, cât și cu părinții și reprezentanții legali ai acestora. Astfel, prin intermediul unei strânse colaborări, părinții și reprezentanții legali și-au putut asuma roluri de co-terapeuți, fiind, astfel, eficientizat procesul de recuperare al copiilor.

În cadrul proiectului, 19 copii cu dizabilități neuro-psiho-motorii au fost incluși într-un program integrat de servicii terapeutice, beneficiind, în continuare, de programe individuale specializate, realizate de către terapeuții fundației. Totodată, părinții și frații copiilor au beneficiat de sprijinul și îndrumarea terapeuților cu scopul dezvoltării de tehnici de lucru acasă și au primit servicii de consiliere psiho-socială, pentru a-i ajuta să gestioneze dificultățile întâmpinate în interacțiunile intrafamiliale.

Nu în ultimul rând, în luna noiembrie, aproape 50 de cadre didactice din municipiu au participat la două webinarii susținute de specialiștii fundației, cu scopul de a transfera metode și practici de lucru, care să ducă la creșterea nivelului de toleranță la clasă în interacțiunea școlară dintre copiii tipici și cei cu dizabilități. În sprijinul informațiilor primite în cadrul webinariilor, specialiștii au realizat materiale cu informații practice privind tipurile de situații și soluții în interacțiunea școlară cu elevii cu dizabilități.

Ca urmare a implementării activității de co-terapie din cadrul proiectului, echipa de specialiști a Fundației Bethany a putut monitoriza eficiența acestei tehnici asupra copiilor cu dizabilități și a familiilor lor. Astfel, specialiștii din cadrul programului de recuperare vor continua să implice părinții în procesul terapeutic al copiilor.

***

Proiectul „Terapie la puterea a treia – cooperare pentru recuperarea copiilor cu dizabilități” este derulat de Fundația Serviciilor Sociale Bethany și co-finanțat de Consiliul Local Iași.