Când educația are aliați. 19 tineri din mediul rural, admiși la licee de top din Iași.
14
IULIE, 2017
Educație
Liceu
Burse
În anul școlar 2016 – 2017, programul START – Program de consiliere, orientare școlară și burse pentru elevi din mediul rural a inclus 38 de elevi. Dintre aceștia 19 elevi au absolvit cu succes clasa a VIII-a, iar la examenul de evaluare națională s-au comportat peste așteptări: 14 elevi au fost admiși la licee teoretice și 5, la colegii tehnologice. Suntem mândri și bucuroși să-i susținem în continuare în îndeplinirea planurilor de viitor.
Livia locuiește în satul Dobrovăț și tocmai a încheiat clasa a VIII-a cu media 9.94. Pentru ea, gimnaziul a însemnat o pregătire continuă pentru viitor. Se vede deja profesând medicina sau psihologia și este determinată să muncească și mai mult pentru a fi printre cei mai buni. A susținut examenul de Evaluare Națională, unde a obținut media 9.50 și se pregătește pentru o nouă etapă din viața sa – liceul. În urma repartiției, a obținut un loc la unul dintre liceele fruntașe din Iași , Colegiul Național, și o așteaptă o perioadă cu multe schimbări și provocări pe toate planurile.
Succesul Liviei este doar una dintre veștile bune pe care le-am primit în această perioadă. La fel ca ea, alți 13 tineri care au învățat în școli din mediul rural au fost admiși la licee foarte bune precum Colegiul Național „Costache Negruzzi”, Liceul Teoretic de Informatică „Grigore Moisil”, Colegiul Național Iași, Colegiul Național „Garabet Ibrăileanu”, Liceul Teoretic „Miron Costin”, „Dimitrie Cantemir” și la licee vocaționale precum Liceul Pedagocic, Seminarul Teologic sau Liceul cu Program Sportiv și 5, la colegii tehnologice.
Ne bucurăm pentru fiecare în parte, deoarece toți acești tineri muncitori sunt bursierii noștri și am putut vedea ce evoluție frumoasă au avut în acest an școlar. 38 de tineri din comunitățile rurale Liteni, Vlădeni și Dobrovăț (14 elevi din clasa a VII-a, 19 elevi de clasa a VIII-a și 5 elevi de liceu) au beneficiat de sprijin financiar, informațional și de consiliere pe parcursul acestui an școlar în programul START. Toți vor intra în noul an școlar cu planuri ambițioase de viitor, iar noi am fost și vom fi aproape de ei în a-i ajuta să ia cele mai bune decizii pentru viața lor profesională. Am organizat pentru ei diverse întâlniri cu profesioniști din companii cu profiluri diferite de activitate, vizite în liceele din Iași, sesiuni de orientare școlară, consiliere în carieră și dezvoltare personală.
Sprijinul pe care l-am acordat a fost la nivel informațional și material, fiecare tânăr beneficiind de burse în valoare de 1.350 de lei, bani cu pe care i-au folosit, în funcție de necesități, pentru a-și mobila și dota camera corespunzător, pentru a-și cumpăra echipament școlar și rechizite, pentru a participa la excursii sau concursuri școlare. Însă, cel mai mare câștig este dat de prieteniile pe care tinerii le-au legat, deși provin din sate diferite, și de încrederea pe care au căpătat-o în propriile forțe.
“Mi-a plăcut în mod special să văd că angajații de la diferite firme mari și-au făcut timp să ne dăruiască sfaturi din propria lor experiență”. – Ioana L., Dobrovăț
“Participarea la acest program mi-a adus numeroase beneficii: bursa m-a ajutat să-mi mobilizez corespunzător camera, consilierea oferită de doamna psiholog m-a făcut să îmi dau seama ce carieră vreau să urmez, iar vizitele în oraș m-au învățat cum să mă port firesc în fața multor oameni.” – Livia B., Dobrovăț
“Mă simt norocoasă pentru faptul că am putut participa la acest program datorită oportunităților pe care mi le-a oferit: am cunoscut persoane noi, am vizitat câteva licee impresionante și am învățat lucruri noi, folositoare pentru clădirea viitorului meu. Aș dori să vă mulțumesc pentru șansa pe care mi-ați acordat-o alegându-mă bursier în acest program!” – Iasmina B., Vlădeni
“La finalul acestui program aș vrea să continui să învăț bine, cu speranța că voi primi în continuare această bursă. Cel mai mult mi-au plăcut vizitele pe care le-am făcut la liceu pentru că m-au ajutat să-mi aleg profilul.” – Nicolae P., Liteni
Investiția noastră financiară în acest program pe parcursul anului care tocmai s-a încheiat este de 16.600 de Euro. Începând cu luna septembrie, programul de burse va fi reluat, iar până atunci pregătim un nou plan de activitate pentru cei mai muncitori tineri din mediul rural.
Ți-a plăcut articolul nostru?
Abonează-te la newsletter!