Abandonul școlar, un fenomen real

APRILIE, 2019

Formare

Educație

Elevi

Părăsirea timpurie a școlii și abandonul școlar sunt o realitate. Cel mai mare risc îl au copiii din mediul rural, cu o pondere de 65.66% din totalul elevilor aflați la risc, comparativ cu ponderea din mediul urban – 34.34% (Potrivit Strategiei de prevenire și diminuare a abandonului școlar în județul Iași, emisă de ISJ Iași pentru anul școlar 2017-2018). Lipsa de educație adâncește diferențele, și așa mari, între populația din mediul urban și cea din mediul rural.

În acest context, lansăm campania “Aleg școala, îmi aleg viitorul!” de informare și conștientizare asupra problematicii riscului de părăsire timpurie a școlii. Timp de 3 luni, derulăm o serie de activități de informare și evenimente speciale dedicate elevilor, cadrelor didactice și comunității cu scopul de a-i informa despre cauzele și mai ales consecințele abandonului școlar. Campania vizează atât comunitatea ieșeană, dar mai ales populația din mediul rural prin amplasarea a două puncte de informare în comunitățile Liteni și Vlădeni, județul Iași. De asemenea, tot în aceste comunități vor fi organizate două acțiuni speciale:

Acțiunea „Încă o dată elev”

Este dedicată cadrelor didactice și organizată cu scopul de a-i conștientiza cu privire la nevoile elevilor și la necesitatea unei abordări individualizate a elevilor expuși riscului de părăsire timpurie a școlii și de a contribui la schimbarea atitudinii lor față de școală prin implementarea unor metode de studiu atractive în timpul orelor de curs. Astfel, printr-un schimb de roluri, cadrele didactice vor deveni elevi, iar elevii, cadre didactice pentru o zi. Elevii vor pregăti și vor susține o oră la o disciplină la alegere, așa cum și-ar dori ei să fie.

Concursul „Școală pentru viitor”

Are drept scop conștientizarea asupra importanței educației în viața socială și în dezvoltarea elevilor, prin stimularea lor de a se implica în activitățile extracurriculare propuse de școală și a deveni promotori ai educației prin metode creative. Școlile participante sunt încurajate să-și implice elevii în identificarea celor mai puternice mesaje de promovare a participării școlare pe care să le transpună creativ pe obiecte realizate chiar de elevi.

Campania este organizată în cadrul proiectului “Educația – o responsabilitate a tuturor” cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman.2014 – 2020. Își propune să diminueze rata părăsirii școlare timpurii și să stimuleze integrarea în mediul școlar a copiilor cu vârste cuprinse între 2 și 14 ani, prin activități dedicate copiilor, părinților acestora, cadrelor didactice și a comunității, în ansamblu. Mai multe detalii aici.

Pentru informații detaliate despre celelalte programe cofinanțate de Uniunea Europeană, vă invităm să vizitați www.fonduri-ue.ro. Conținutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziția oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României.

Ți-a plăcut articolul nostru?
Abonează-te la newsletter!