Voluntariatul corporatist – primul pas către responsabilitatea socială

FEBRUARIE, 2019

Formare

Voluntariat

Specialiști

Voluntariatul corporatist sau voluntariatul sprijinit de angajator se referă la eforturile depuse de o companie de a-și încuraja echipa să se implice în activități de voluntariat pentru a sprijini o cauză din comunitate.

Printre avantajele unei astfel de politici se numără creșterea vizibilității companiei în organizație, creșterea atașamentului angajaților față de companie, creșterea motivației viitorilor angajați de a face parte din companie.

Ce trebuie să iei în calcul atunci când vrei să implementezi sau să propui o asemenea politică în compania ta?

Cel mai important este să construiești o strategie de implicare în direcțiile în care vrei să investești, ținând cont de activitatea organizației tale. Ești o companie de IT care caută să inoveze? Poate ar fi o idee bună să investești în educație și să oferi tinerilor șansa de a se remarca. Ești expert în construcții? Poți întinde o mână de ajutor familiilor care și-au pierdut casa sau școlilor din mediul rural care nu au fonduri pentru renovare. Având în vedere că nu poți acoperi toate problemele din comunitate, ar trebui să te gândești la una sau două, care sunt cele mai apropiate de valorile și de ativitatea companiei tale.

Un pas important este alegerea partenerilor care te pot ajuta, în funcție de politica ta de implicare în comunitate. La acest capitol, ONG-urile sunt cele mai indicate pentru că ele cunosc cel mai bine problemele din comunitate și pot furniza soluții viabile.

De asemenea, trebuie să-ți dorești și să-ți asumi o implicare pe termen lung. Schimbarea nu se face peste noapte și de aceea intervenția trebuie să fie coerentă și consecventă. Un parteneriat de lungă durată cu o organizație nonprofit este cea mai bună alegere dacă vrei să vezi impactul acțiunilor tale. ONG-urile au expertiză și pot direcționa eforturile exact acolo unde este nevoie.

La Fundația Bethany, încercăm să găsim un punct de întâlnire între nevoile beneficiarilor noștri și dorința de implicare a partenerilor noștri. De curând, colega noastră Mihaela a beneficiat de o mobilitate Erasmus + pe tema Corporate Volunteering în Slovenia, de unde s-a întors cu geanta plină de informații, povești și modele de bună practică.

Iată cum rezumă ea această experiență:

“Pe parcursul unei săptămâni petrecute în Ljubljana, în cadrul întâlnirilor cu cei de la Slovenska Filantropija, am acumulat cunoștințe despre metode de promovare a voluntariatului corporatist, competențe necesare în realizarea acțiunilor de tip voluntariat- în implicarea corporațiilor, politici care permit angajaților timp liber din orele de muncă – pentru a-l investi în activități de voluntariat; tipuri de voluntariat individual și în grup; strategii și etape de pregătire a unei acțiuni de tip voluntariat-corporatist.
Pe lângă noțiunile teoretice, bazate de altfel doar pe experiența acumulată a Asociației Filantropia Slovenă, mi-a plăcut ideea acestora de a ne implica chiar pe noi, invitați-cursanți, într-o acțiune socială, în care am lucrat împreună – ca și voluntari, pentru imigranți- grup țintă-al unuia dintre proiectele sociale ale Asociației Filantropia Slovenă.
De asemenea, mi-a făcut o deosebită plăcere să vizităm unul dintre centrele sociale Centrul intergenerational din Logatec, de asemenea Corporația SAVA RE, care se află pe lista corporațiilor voluntare, în acțiunile organizate de Asociația Filantropia Slovenă”.

Această experiență a fost posibilă prin proiectul „Civi – Coordonatori instruiți – Voluntari implicați”. Proiectul este coordonat de Centrul de Voluntariat Cluj-Napoca în parteneriat cu Asociatia Impact Bistrita, Pro Vobis, Voluntari FSC, Fundatia Serviciilor Sociale Bethany, Voluntar Brasov T4UTH și ARTI, co-finanțat prin Programul Erasmus+ al Comisiei Europene.

Ți-a plăcut articolul nostru?
Abonează-te la newsletter!