Caravana Sănătății

NOIEMBRIE, 2017

Educație

Copii

Igienă

Ce este colesterolul? De ce să mâncăm cereale? Cum prevenim o sarcină? De ce trebuie să ne spălăm pe mâini și cât de des? Sunt câteva din întrebările pe care copiii le-au adresat voluntarilor Arcadia în prima vizită din Caravana Sănătății.

Atunci când vine vorba de sănătate, nu e niciodată prea devreme să informăm copiii despre cum pot avea grijă de ei. Împreună cu Arcadia, am pus în mișcare Caravana Sănătății, o serie de sesiuni de educare și prevenție, în cadrul cărora aducem mai aproape de elevii din clasele primare și de gimnaziu informații despre sănătate. În funcție de vârsta copiilor, voluntarii le-au vorbit despre alimentația echilibrată și aportul de energie pentru întreaga zi, despre sănătate prin igienă și, celor mai mari, despre începutul vieții sexuale (un subiect tabu în multe dintre familiile din mediul rural).

Am întâlnit copii simpli și frumoși, dar și ochi triști și suflete maturizate mult prea devreme; însă emoția simțită la îmbrățișarea copiilor mi-a umplut sufletul și m-a convins să vă fiu alături și cu ocazia altor evenimente. Dacă ar fi să sintetizez: copiii au nevoie de iubire!”  Dr. Anca Călinescu, medic specialist Pediatrie, Arcadia – Spitale și Centre Medicale

O experiență din care îți reevaluezi viața, te simți mai bogată doar pentru că ai primit zâmbetele nevinovate și îmbrățișările sincere ale unor copii cu nevoie de afecțiune.”  Cristina Gîrbea, asistent șef Pediatrie

O întâlnire frumoasă în care am încercat să aducem un plus de cunoaștere într-un domeniu important, care ne inflențează calitatea vieții de zi cu zi, dar și starea de sănătate ulterioară, ca adulți: nutriția. Copiii au fost extrem de receptivi și au înteles noțiuni de bază ale alimentației sănătoase.” Dr. Andreea Brumaru, medic primar Gastroenterologie

A fost o oportunitate de a descoperi o mică parte din universul unor pre-adolescenți și modul lor de a privi lucrurile vis-a-vis de tema discutată. A fost o experiență nouă, dar în același timp frumoasă”. Gabriela Lozneanu, asistent Obstetrică – Ginecologie

Prima oprire a caravanei a fost în Școala Gimnazială din Liteni, unde peste 300 de copii au primit informații și au adresat întrebări specialiștilor Arcadia. În lunile decembrie și februarie, caravana va avea noi opriri în satele Vlădeni și Dobrovăț.

Ți-a plăcut articolul nostru?
Abonează-te la newsletter!