Suport pentru părinți

Mediul familial în care copiii și tinerii se dezvoltă își pune amprenta semnificativ asupra lor. Din acest motiv, specialiștii noștri au dezvoltat programe de consiliere și de informare dedicate celor aproximativ 35 de părinți, beneficiari ai centrului nostru de consiliere.

Sprijinul nostru constă în programe de educație parentală, grupuri suport și întrevederi individuale cu specialiștii centrului (psiholog, asistent social). Acestea urmăresc dezvoltarea și consolidarea competențelor parentale și sunt cadrul perfect în care să discute despre provocările întâmpinate în creșterea și educarea copiilor cu nevoi speciale, dar și în viața de cuplu și familie. Mai mult, părinții au ocazia să relaționeze între ei, să împărtășească din experiențele lor de viață și astfel să depășească mai ușor dificultățile.