3,5%

pentru 58 de copii cu abilități diferite din Iași și Târgu Frumos

Prin semnarea formularului 230 în favoarea Fundației Bethany poți contribui la susținerea și dezvoltarea centrelor de terapie pentru copii cu dizabilități pe care le avem la Iași și la Târgu Frumos. Bethany desfășoară programe de recuperare și proiecte în beneficiul copiilor și tinerilor cu abilități diferite. De aceea ne și simțim datori să fundamentăm dezvoltarea acestor centre pentru ca oamenii cu abilități diferite să nu fie ignorați, ci acceptați, integrați și susținuți. Lucrăm cu 58 de copii care suferă de diferite forme de dizabilitate (autism, întârziere mintală, Sindrom Down), avem personal specializat cu experiență importantă și, mai presus de toate, avem rezultate frumoase cu acești copii integrați în programele noastre.

Poți să oferi și tu acces la o viață bună, fără să plătești nimic în plus

Dacă în 2021 ai avut venituri din salarii sau din pensii, poți direcționa 3,5 % din impozitul pe venit către Fundația Bethany. Nu te costă nimic.

Fundația Serviciilor Sociale Bethany este printre puținii furnizori de servicii terapeutice pentru persoane cu dizabilități, cu toate că sunt foarte mulți copii care au nevoie de îngrijire la nivelul Județului Iași.Costul anual de funcționare pentru cele două centre de la Iași și Târgu Frumos este de peste 80.000 Euro. Așadar orice ajutor, oricât de mic sau, dimpotrivă, oricât de consistent, contează enorm pentru misiunea pe care o desfășurăm.

Cum procedezi?

Pentru completarea Declarației 230 pentru 3,5%, avem o procedură simplă:

1. Fie intri aici și completezi formularul cu datele tale, așa cum apar ele în actul de indentitate.

2. Fie descarci formularul și îl completezi în fizic.

3. Pentru ambele variante ne poți contacta, iar echipa noastră va ridica formularul semnat și il va depune online la ANAF.

De asemenea, formularul vine însoțit cu un consimțământ privind prelucrarea datelor cu caracter personal (menționăm că acesta este necesar pentru depunerea formularului în numele tău la ANAF).

Desigur, dacă dorești să înmulțești binele pe care îl faci, poți transmite linkul și/sau formularul 230 către prieteni, rude sau colegi astfel încât mai multe inimi calde să susțină pe cei 58 de copii.

Începând din anul 2020, distribuirea sumei de 3,5% din impozitul pe venit poate fi redistribuit către același beneficiar pentru o perioadă de doi ani consecutivi. Poți face asta bifând căsuța „Opțiune privind distribuirea sumei pentru o perioadă de 2 ani” de la punctul II.2. din cadrul formularului.
Date de contact / livrare:

Termen de predare a formularelor:

  • Având în vedere că anul acesta declarațiile 230 se depun doar online la ANAF de către ONG-ul beneficiar, te rugăm să ne transmiți formularul semnat prin email sau prin poștă până cel târziu pe 21 mai 2022.
  • În cazul în care ai acces la serviciul online ANAF (opțiune posibilă doar dacă ai semnătură electronică), termenul limită este până pe 25 mai 2022.

Vrei să faci mai mult?

Convinge-ți rudele, prietenii și colegii să completeze formularul și trimite-ne formularele completate și semnate. Ne ocupăm noi să le depunem.