A Hospital Full of Opportunities

Când halatele albe, pereții goi, holurile lungi și pansamentele țin loc de jucării pentru 700 dintre copiii ieșeni, ne întrebăm ce putem face pentru aceștia să nu mai simtă dorul de casă.

Totuși, în Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sfânta Maria” există o încăpere unde toți copiii ar vrea să fie! Când știu că este timpul, ies val-vârtej din salon și se poziționează lângă o ușă, cât mai în față cu putință. Așteaptă nerăbdători un singur lucru – să se aprindă lumina din spațiul de joacă – semn că se poate intra în lumea copilăriei.

Aici, voluntarii Bethany îi așteaptă cu jucării zgomotoase și colorate, cu cărți, cu puzzle-uri și mai ales, cu un zâmbet și o vorbă dulce. În această lume, copiii uită, măcar pentru puțin timp, că sunt într-un spital.

Unul dintre micuți, mai curajos, îi șoptește unui voluntar că nu a știut că la spital este așa de frumos.